O avarie a survenit miercuri, 7 iunie, la nivelul unei conducte de alimentare cu apă din căminul de vane de la intersecția străzilor Corbului cu I.L. Caragiale din Constanța.
În vederea executării lucrărilor de remediere a avariei, RAJA a sistat furnizarea apei potabile, până la ora 15.00, către consumatorii de pe bulevardul I.C. Brătianu și strada I.L. Caragiale, zona Salvare, dar și cartierul Coiciu.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Dumitru Marinescu, din municipiul Constanța, dar și pentru montarea unei vane pentru sectorizarea sistemului, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei […]
Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat joi, 14 octombrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru a supune la vot hotărârea nr. 146, care prevede aplicarea de măsuri suplimentare de protecție, de către Primăria […]
Conducerile USR și PLUS au agreat, marți, 6 august, ultimele modificări la protocolul de alianță politică, în urma deciziilor luate de Comitetul Politic al USR și de Consiliul Național al PLUS. În câteva zile va […]
Be the first to comment