O avarie pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Constanței cu Școlii din localitatea Cumpăna s-a înregistrat miercuri, 15 iunie, în jurul orei 17.30.
Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile începând cu ora 18.30 din Stația de Pompare Bifurcație Cumpăna.
Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Cumpăna, în intervalul orar 18.30 – 23.00.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Campionatul National Unificat de Karate Kyokushinkai al Romaniei a avut loc in perioada 8-9 aprilie 20017 la Sibiu, sub organizarea Asociatiei C.S. „MUSASHIO DOJO”. Copii de la A.S. VICTORIA CUMPANA si CLUBUL SHOBU CONSTANTA , pregatiti […]
„Festivalul Tineretnik 2021”, care celebrează etniile din Dobrogea, muzica, dansurile și tradițiile acestora, va avea loc în municipiul Constanța, în perioada 9 – 11 noiembrie 2021. Peste 200 de artiști reprezentând diferite comunități etnice din […]
Exces de zel al unor polițiști locali din Constanța care, în seara zilei de marți, 03 ianuarie, au dispus ridicarea unui autoturism de pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități din parcarea unui centru comercial din […]
Be the first to comment