RAJA a sistat furnizarea apei potabile în orașul Năvodari, până joi, 19 mai, ora 12.00, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune aferentă unui rezervor de la nivelul Stației de Pompare Leonciuc.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona de est a orașului Năvodari.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a semnat dispoziția privind acceptarea unei oferte de donație a patru opere de artă către Muzeul de Artă Constanța. Cele patru picturi, “Bucătăria Cleopatrei II”, “Nuntă cu pisică neagră”, […]
Lucrările de recondiționare a carosabilului efectuate pe strada Nicolae Iorga din Constanța continuă săptămâna aceasta, traficul rutier urmând a fi restricționat total pe sectoarele de drum pe care se lucrează. Astfel, pe tronsonul delimitat de […]
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Mangalia şi Punctul Poliţiei de Frontieră Ostrov au descoperit, într-un autoturism înmatriculat în Polonia şi un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, 260 de parfumuri […]
Be the first to comment