Trei persoane rănite într-un accident rutier petrecut pe podul de la Ovidiu
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în dimineața zilei de joi, 20 ianuarie, pe podul de la Ovidiu, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, în urma accidentului, una dintre victime a rămas încarcerată, iar la fața locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, două ambulanțe SMURD și o autospecială a Serviciului de Ambulanță.
„Toate cele trei victime, conștiente, cooperante, au fost transportate la Spitalul Județean Constanța”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.
Circulația rutieră pe DN 2A, între localitățile Ovidiu și Lumina, a fost oprită pe sensul către Ovidiu, valorile de trafic fiind ridicate.
Trei persoane rănite într-un accident rutier petrecut pe podul de la Ovidiu
Trei persoane rănite într-un accident rutier petrecut pe podul de la Ovidiu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii din Medgidia au fost solicitați să intervină miercuri după amiază la un incendiu izbucnit într-un apartament situat într-un imobil din localitate, […]
Be the first to comment