Autoturism răsturnat și cuprins de flăcări, pe A4. FOTO ISU Constanța
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină luni, 20 decembrie, după ce un autoturism s-a răsturnat și a luat foc pe Autostrada 4.
Potrivit primelor informații furnizate de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, incidentul s-a petrecut pe A4, la intrare de la Valu lu Traian spre Agigea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
SN Nuclearelectrica SA (SNN) anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în data de 19 noiembrie 2023. Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețeaua […]
Aproximativ 360 de primari de comună din toate județele țării s-au reunit, în perioada 23-26 februarie 2025, la București, în cadrul celei de-a 28-a Adunări Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR) pentru a dezbate […]
Remorcherul maritim de salvare și intervenție „Grozavul” a executat joi, 9 iunie, o misiune de distrugere a unei mine marine, în largul țărmului românesc, travers de Capu Midia. Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, prezența […]
Be the first to comment