Un sens giratoriu va fi construit la intersecția DN 38 cu DC 8. FOTO Primăria Limanu
Primăria Limanu anunță începerea lucrărilor la sensul giratoriu de la intersecția Drumului Național 38 cu Drumul Comunal 8.
Mai exact, giratoriul va fi poziționat la intersecția drumului care duce spre Limanu cu șoseaua dinspre 2 Mai sau Mangalia.
„Lucrarea este extrem de importantă pentru fluidizarea traficului, dar și pentru evitarea accidentelor. Va dura aproape o lună până când sensul giratoriu va fi finalizat, iar conducătorii auto sunt rugați să fie și mai atenți la condiţiile de trafic când circulă în zona respectivă și, totodată, să înțeleagă că acest disconfort este temporar”, au transmis reprezentanții Primăriei Limanu.
Lucrările sunt realizate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împreună cu Primăria Limanu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța este partener al celei de-a XVIII-a ediții a Congresului Internațional de Istorie a Presei, eveniment de […]
Participare remarcabilă pentru sportivii români la cea de-a opta ediție a Campionatului Mondial de Karate Ashihara, desfășurată la începutul lunii noiembrie, în […]
Be the first to comment