Câteva persoane au confundat spațiul verde din stațiunea Mamaia, de pe malul Lacului Siutghiol, cu propria curte și au organizat o petrecere de zile mari. Grătarele sfârâiau, băutura curgea, muzica de petrecere răsuna, de ai fi zis că e mare petrecere câmpenească.
Distracția acestora a fost stricată însă de polițiștii locali, care i-au sancționat conform legii 61/1991 pentru că au desfășurat activitate de picnic și pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice în care nu este permis acest lucru, dar și pentru depozitarea unor obiecte pe spațiul public, conform HCL 77/2021. În total, petrecăreții au de plătit 2.800 de lei.
Petrecere improvizată cu grătare pe malul Lacului Siutghiol, stricată de polițiștii locali. FOTO DGPL Constanța
Petrecere improvizată cu grătare pe malul Lacului Siutghiol, stricată de polițiștii locali. FOTO DGPL Constanța
Petrecere improvizată cu grătare pe malul Lacului Siutghiol, stricată de polițiștii locali. FOTO DGPL Constanța
Polițiștii locali fac apel la constănțeni ca în cazul în care sunteți martorii unor astfel de fapte să anunțați Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341/922.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța au organizat la sfârșitul săptămânii trecute acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru creșterea gradului de disciplină […]
Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează vineri, 18 februarie, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea ianuarie – aprilie 2022. În acest context, la […]
Persoanele care locuiesc pe patru străzi din orașul Năvodari nu vor avea apă potabilă vineri, până la ora 16 deoarece RAJA înlocuiește o conductă de alimentare cu apă. Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei […]
Be the first to comment