Spectacol-laborator al studenților actori, pe scena teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de Mare” din Constanța

Amalia respiră adânc. FOTO Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” prezintă în premieră, joi, 17 iunie, de la ora 18.00, spectacolul-laborator „Amalia respiră adânc”, spectacol pentru tineret, cu studenți masteranzi ai Facultății de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța. Piesa a fost pusă în scenă în colaborare cu Teatrul „Căluțul de Mare” în cadrul programului „Primul pas către profesionism”.

Textul piesei îi aparține Alinei Nelega, critic literar, dramaturg, eseist, prozator și publicist român contemporan, regia artistică este realizată de Aurel Palade, regizor și manager al Teatrului „Căluțul de Mare”, iar coregrafia spectacolului este concepută de Alice Safta.

Spectacolul prezintă povestea vieții unei femei, ce traversează perioada comunistă din România, în intervalul 1960 – 1989, până în anii 2000. Personajul principal este prezentat în diferite etape ale vieții, pe parcursul perioadei întunecate la propriu și la figurat a comunismului dar și după căderea acestuia, când eroina piesei pătrunde în lumea libertății capitaliste, pe care o înțelege la fel de puțin spre deloc.

Finalul ne oferă o stare de confuzie senină, prin care înțelegem că Amalia este o învingătoare, ce reușește să traverseze întunericul comunismului, cu traumele și durerile acestui regim: etapa de pionieră din copilărie, adolescența furată, moartea fiului, ucis în încercarea trecerii clandestine a frontierei sau bucuria dulce-amară a anilor în care își aștepta fratele la aeroport. Aceeași seninătate confuză o ajută să supraviețuiască și în jungla capitalistă, această stare de alienare, reprezentând, probabil, mecanismul mental prin care micuța, ce provenea dintr-o familie cândva bogată, a reușit să învingă regimul totalitar.

Distribuția este alcătuită din studenți masteranzi ai Facultății de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța: Cristiana Drăgan, Irenne Aldea, Alina Crăiță, Nicoleta Lungu.

Accesul la spectacol este gratuit, în limita locurilor disponibile!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*