Polițiștii de frontieră din Vama Veche au descoperit, sub scaunul șoferului unui autocar, bijuterii în valoare totală de peste 185.500 lei.
Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, polițiștii de frontieră au efectuat miercuri, 14 aprilie, pe sensul de intrare în țară, controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce făcea curse regulate pe ruta Turcia – România.
Astfel, au fost descoperite, sub scaunul șoferului, ascunse în pachete, 53 de bijuterii din aur, fără documente de proveniență.
Toate produsele, în valoare de peste 185.500 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Constănțenii care au ieșit vineri dimineață în stațiile de autobuz pentru a merge la serviciu, sau după caz, acasă, au avut parte de o surpriză neplăcută. Niciun autobuz din rețeaua publică de transport în comun […]
La data de 4 decembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, 28 […]
După amenajarea de noi locuri de parcare și a trotuarelor în zone intens circulate din orașul Cernavodă, Primăria își reîndreaptă atenția și spre necesitățile celor mai tineri dintre locuitori și demarează lucrările pentru noi locuri […]
Be the first to comment