Fetițe din Cumpăna, căutate de polițiști după ce au fost date dispărute în timp ce erau la joacă
Polițiștii constănțeni cer ajutorul populației pentru găsirea a două fetițe din Cumpăna, de 9 și 11 ani, după ce au fost date dispărute.
Astfel, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cumpăna au fost sesizați cu privire la dispariția Mirunei Ioana Cioară, de 9 ani, și a Georgianei Maria Jalbă, de 11 ani.
„Din primele informații, cele două minore ar fi ieșit la joacă pe stradă în jurul orei 15.30, iar până la acest moment nu au revenit la domiciliu”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Cetățenii care pot furniza informații despre acestea sunt rugați să contacteze Dispeceratul I.P.J. Constanța, telefon 0241.611.364.
UPDATE
După câteva ore de căutări, în care a fost folosit inclusiv un câine de urmă, cele două fetițe au fost găsite. Ele se aflau în Cumpăna, în zona unor blocuri, și, comform primelor informații, nu au fost victimele vreunei infracțiuni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” organizează joi, 9 iunie, începând cu ora 09.45, în portul militar Constanța, festivitatea de absolvire a […]
În urma consultărilor dintre Primăria municipiului Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 24 „Ion Jalea”, soluția optimă, cu […]
Containerele Polaris M Holding pentru deșeuri voluminoase sunt amplasate până la 1 decembrie în cartierul Brătianu din Constanța. În acele containere pot […]
Be the first to comment