Reprezentație la Delfinariul Constanța. FOTO Cătălin Schipor
Constănțenii pot urmări antrenamentele cu delfini de două ori pe zi, de luni până vineri, în timp ce în weekend sunt disponibile demonstrațiile cu delfini.
Astfel, luni și vineri, la orele 11 și 15, la Delfinariu au loc antrenamente cu delfini în prezența publicului vizitator.
De asemenea, sâmbătă și duminică, tot la orele 11 și 15, au loc demonstrații cu delfini, în prezența publicului.
Un bilet pentru adulți la Delfinariu este 12 lei, în timp ce pentru elevi și studenți este de 3 lei. Copiii până la 7 ani au intrarea gratuită.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța pune la dispoziția celor interesați și abonamente pentru echitație. Astfel, un abonament lunar pentru cinci ședințe este 250 de lei + TVA, unul pentru 11 ședințe este 500 […]
În perioada programului „Școala Altfel“, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii fiind unul dintre locurile preferate de copii și cadrele didactice. Pentru a facilita accesul acestora la spectacole, conducerea CMSN îi așteaptă cu o serie […]
Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, în colaborare cu Fundaţia Baylor Marea Neagră, prezintă micilor vizitatori ai Microrezervaţiei spectacolul de teatru de păpuşi „Aventurile Pompierului Zahăr Ars la malul mării”. Spectacolul, scris şi pus în […]
Be the first to comment