CT BUS anunță publicul călător că suspendă traseele de noapte N100, N540, N243 și N102. Măsura a fost luată ca urmare a noilor restricții anunțate la nivel național, cu scopul limitării îmbolnăvirilor cu COVID-19.
De asemenea, CT BUS încurajează publicul călător să evite pe cât posibil deplasările, în favoarea șederii la domiciliu.
„În eventualitatea călătoriilor cu mijloacele de transport în comun, recomandăm folosirea dispenserelor cu dezinfectant pentru mâini, dar și urmarea regulilor generale de igienă, reguli care rulează pe ecranele din fiecare autobuz al CT BUS”., au transmis reprezentanții societății.
Totodată, aceștia le reamintesc tuturor călătorilor care aleg serviciile CT BUS să poarte mască de protecție corect, peste nas și gură, pe durata fiecărei călătorii cu autobuzul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În planificarea urbană contemporană există o preocupare din ce în ce mai mare pentru implementarea conceptelor integrative, regenerative, mixed-used, prin care zone întregi abandonate sau depășite sunt redate orașelor. Îmbogățite cu funcționalități multiple, în care […]
Credincioșii din comuna Cumpăna sunt așteptați la Hramul Bisericii, Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare la care vor fi încreștinați și patru copii aflați în asistență maternală. Pe 14 august, începând cu ora 17:00, preoții vor săvârși […]
Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul dimineții de 16 martie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Calea Dobrogei, din localitatea Valu lui Traian, RAJA SA a […]
Be the first to comment