O fetiță de patru ani a murit într-un incendiu în Vlahi, județul Constanța

Incendiu izbucnit la o casă, în Vlahi. FOTO ISU Constanța
Incendiu izbucnit la o casă, în Vlahi. FOTO ISU Constanța

O fetiță în vârstă de patru ani a murit, sâmbătă, într-un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Vlahi, județul Constanța.

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, sâmbătă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă, în  Vlahi. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD din cadrul detașamentului Cernavodă și, în sprijin, SVSU și un echipaj SAJ.

“Din primele informatii, de la o anexă de vară incendiul s-a propagat la casă. Un copil ar fi rămas în interior. Colegii mei încearcă să localizeze incendiul pentru a putea pătrunde înăuntru”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța, Anamaria Stoica.

După ce au reușit să pătrundă în anexa respectivă, pompierii au găsit trupul fără viață al fetiței.

“Din păcate, în interiorul anexei a fost găsită o fetiță, în vârstă de aproape 4 ani, decedată”, a mai precizat Anamaria Stoica.

Incendiul a fost lichidat. Cauza probabilă a rămas în curs de stabilire.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*