Mașina de poliție a fost grav avariată în urma accidentului. FOTO DRDP Constanța
Șoferul unui autotren a făcut praf o mașină de poliție pe Autostrada A2, la ieșirea din Cernavodă. Din fericire nu au fost înregistrate victime, dar autospeciala cel mai probabil va fi daună totală.
Accidentul a avut loc în dimineața de 5 septembrie, pe Autostrada A2, în zona localităţii Cernavodă. Aici, un ansamblu de vehicule a acroșat o autospecială de poliție aparținând Biroului de Poliţie Autostrada A2, care se afla staţionată pe banda de urgenţă, cu semnalele luminoase în funcţiune, poliţiştii intervenind la o tamponare.
În urma accidentului, traficul rutier pe Autostrada A2 pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti a fost blocat timp de aproximativ o oră. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La data de 19 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de […]
Un individ care se plimba pe străzi în dimineața de 13 iunie a.c. în jurul orei 4.40, a atras atenția unui echipaj de ordine publică formată din polițiști ai Secției 2 și un jandarm […]
După lăsarea întunericului, un individ ataca femeile în zone întunecoase sau chiar și în fața blocului unde locuiau victimele, iar sub amenințarea unui cuțit le deposeda de toate bunurile de valoare. Astfel, în seara de […]
Be the first to comment