Afișul spectacolului din 30 iunie din orașul Ovidiu.
Primăria Ovidiu organizează pe data de 30 iunie în cadrul Zilelor Orașului un spectacol cu invitați de marcă, printre care Ovidiu Lipan Țăndărică, La Familia și Randi.
Astfel, pe data de 30 iunie, în Parc Faleză Lac, de la ora 20, este programat un concert cu artiști consacrați. Pe scenă vor urca Țăndarică & Stelu Enache, La Familia, Randi, Narcotic Sound (MC Catalin).
De asemenea, organizatorii au pregătit un show cu lasere și lumini și un spectaculos foc de artificii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Data de 20 martie, cea a nașterii poetului latin Publius Ovidius Naso, a devenit pentru orașul Ovidiu, încă din anul 2017, o zi specială. De asemenea, anul 2018, momentul care a marcat înfrățirea orașelor Ovidiu […]
Încet, dar sigur, orașul Ovidiu devine tot mai atractiv pentru locuitorii săi, grație proiectelor demarate de către administrația publică locală, având drept scop creșterea calității vieții prin ridicarea gradului de confort urban și îmbunătățirea factorilor […]
Primăria Ovidiu a reluat acțiunea de dezinsecție pe întreagă suprafață populată a Unității Administrativ Teritoriale ca urmare a recomandării Instituției Prefectului Constanța-departamentul Situații de Urgență, privind măsurile de reducere a riscului epidemiologic de îmbolnăvire prin neuroinfecții […]
Be the first to comment