Pentru realizarea unor lucrări de racordare la sistemul de alimentare cu apă de pe Șoseaua Constanței, din orașul Hârșova, RAJA SA a fost nevoită să sisteze furnizarea apei potabile în cursul zilei de 10 mai, în intervalul orar 09,00-12,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Nicolae Bălcescu, Ardealului, Libertății, dar și cei aflați pe tronsonul cuprins între strada Plantelor și OMV de pe Șoseaua Constanței.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Delfinariul din Constanța reprezintă una dintre cele mai importante atracții turistice de pe litoral, încă de la inagurarea sa, în anul 1972. La momentul respectiv, Delfinariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii era […]
Primăvara aceasta, locuitorii din Cernavodă vor circula pe trotuare noi, moderne. Primăria orașului Cernavodă a alocat de la bugetul local aproximativ jumătate de milion de lei pentru refacerea de la zero a spațiilor destinate pietonilor. […]
Un român şi alţi 11 marinari au fost răpiţi de la bordul unei nave elveţiene aflate în Nigeria. Autoritatea maritimă din Nigeria a precizat naţionalităţile marinarilor răpiţi: şapte sunt din Filipine şi câte unul din […]
Be the first to comment