Camera unde au fost găsite persoanele decedate de la Ghindărești. FOTO SAJ Constanța
Descoperire macabra într-o locuință din localitatea constănțeană Ghindărești. Doi bărbați, frați, au fost găsiți carbonizați și în stare de putrefacție.
Cadavrele celor doi bărbați, de 55 și respectiv 60 de ani, au fost găsite întâmplător de către un vecin. Acesta a mers în vizită la cei doi de care nu reușea să dea la telefon de câteva zile și i-a găsit fără suflare.
În locuință se vedeau urmele unui incendiu, dar care nu s-au propagat în exterior, iar cele două victime, afectate probabil inițial de monoxidul de carbon, erau carbonizate.
La fața locului a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța, echipajul medical constatând decesul acestora.
Cazul a fost preluat de către polițiștii constănțeni care urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incendiul și a survenit moartea celor doi.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 23 – 24 februarie, aproximativ 370 de polițiști au acționat, în județul Constanța, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și combaterea traficului și consumului de droguri sau […]
Pe litoralul Mării Negre, se desfășoară, în continuare, operațiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conține droguri. Începând din seara de sâmbătă 6 aprilie și până la primele ore ale dimineții de duminică au mai […]
O bucureșteancă, bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt – două telefoane mobile, a fost identificată de către polițiști în stațiunea Mamaia, iar prejudiciul a fost recuperat. În seara de 7 iulie, o familie din […]
Be the first to comment