Un autotren s-a răsturnat miercuri după amiază pe DN 22C, între localitățile Satu Nou și Mircea Vodă, iar șoferul a fost aruncat în afara cabinei, pe asfalt.
La accident a intervenit o autospecială de stingere de la Detașamentul Medgidia, deoarece în urma accidnetului s-au înregistrat scurgeri de combustibil, un echipaj de prim ajutor SMURD din Cernavodă și elicopterul SMURD. Echipajele medicale au găsit victima cu un traumatism cranian, cu alterarea stării de conștiență. A fost preluat de SMURD elicopter și transportat la UPU.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în jurul orei 14.55, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un autocamion cu semiremorca din directia Cernavodă către Medgidia, iar la aproximativ 2 kilometri la iesirea din localitatea Mircea Voda, a părăsit partea carosabilă si s-a rasturnat în afara părții carosabile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Noul Consiliu al județului Constanța a intrat în funcțiune odată cu depunerea jurământului de către președintele său Mihai Lupu și a celor 36 de consilieri. Conform Noului Cod Administrativ, ședința a fost prezidată de cel […]
Cum ar fi dacă ora de științe ale naturii s-ar ține în altă parte decât la școală ? Cum ar fi dacă s-ar desfășura într-un amfiteatru, așa cum au studenții în facultăți ? Dar dacă […]
Anul acesta, pe 3 aprilie, se împlinesc 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și unul dintre proiectele prin care Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța celebrează acest moment îl constituie o activitate de plantare […]
Be the first to comment