Rata de promovare înregistrată de absolvenții care au susținut probele examenului național de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2018, a crescut cu 2, 13 %, după soluționarea contestațiilor.
Este vorba de o creștere de la 61,00 % la 63,13 %. Potrivit reprezentanților ISJ Constanța, în total, au fost depuse 2.031 de contestații, care au fost soluționate astfel:
141 de note au rămas nemodificate;
1 362 de note au fost majorate;
528 de note au fost diminuate.
Din 746 de note contestate, care inițial au fost evaluate sub 5,00, după contestații, 167 au primit note mai mari sau egale cu 5,00.
Rezultatele candidaților pot fi consultate pe site-ul MEN.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Parc Aventura Paradis Land din Neptun este o oază de relaxare și reprezintă un mod foarte plăcut de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. Oamenii au posibilitatea să petreacă împreună câteva ore de neuitat, […]
Înrăutățirea vremii pune în gardă SC RAJA SA. Compania a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență în urma anunțării unui Cod Portocaliu de viscol. Condițiile speciale sunt anunțate începând de sâmbătă, ora 20.00 și duminică, […]
Românii sunt așteptați, duminică, la urne, să îi aleagă pe cei care în următorii patru ani le vor administra localitatea și județul. Potrivit Biroului Electoral Central, la ora 10.00, în județul Constanța au votat 57.365 […]
Be the first to comment