Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi în cursul zilei de 13 aprilie la unul dintre branșamentele RAJA de pe strada Cuza Vodă din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto în intervalul orar 13,00 -16,00, pe porțiunea cuprinsă între străzile I.G. Duca și Mihai Viteazul.
Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă și le dăm asigurări că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt. Abonații din zonă nu sunt afectați de această lucrare, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune“ au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RADET Constanța anunță că în intervalul de timp 25 – 30 septembrie se vor efectua citirile contoarelor de energie termică montate la consumatori. Tabelul cuprinzând planificarea pe zile a punctelor termice pentru care se vor […]
Forțele de ordine solicitate pentru aplanarea unui scandal la o casă din Hârșova în noaptea de Înviere au fost atacate de doi dintre locatari. Oamenii legii au fost nevoiți să folosească spray-ul iritant – lacrimogen […]
Începând de luni, 15 ianuarie, două birouri din cadrul Primăriei municipiului Constanța care funcționau la sediul din str. Ecaterina Varga nr. 25-27 se vor muta, după cum urmează: – Biroul Siguranța Circulației și Parcări își […]
Be the first to comment