IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu
Datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu va oficia sâmbătă, 3 martie, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din județul Constanța, ci în data de vineri, 9 martie, începând cu ora 8.30.
În plus față de cele anunțate anterior, duminică, 4 martie, începând cu ora 8.45, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Sâmbătă, 10 martie, începând cu ora 8.30, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Gherman” din apropierea localității Băneasa.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 10 – 11 martie, Inspectoratul Şcolar Județean Constanța organizează fazele județene ale „Gimnaziadei” şi Olimpiadei Naționale a Sportului Şcolar pentru […]
Pentru remedirea unei avarii la conducta de 500 mm din zona podului rutier din localitatea Poarta Alba, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea […]
Be the first to comment