Reprezentanții CMSN Constanța au anunțat că astăzi, 7 februarie, Planetariu Constanța, care se află în incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, este închis.
Decizia a fost luată pentru remedierea unor probleme tehnice, au precizat reprezentanții instituției.
Începând cu data de 8 februarie, Planetariul va funcționa în program normal:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prin proiectul educațional – Echipați pentru viată – proiect care are ca scop pregătirea pentru viitor a copiilor proveniți din medii defavorizate, […]
Microrezervația din Constanța reprezintă o atracție indiferent de anotimp, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Patrimoniul acestui obiectiv deţine avifauna acvatică […]
În perioada 11-12 martie a.c., peste 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul […]
Be the first to comment