Programul de toamnă – iarnă pentru delfini nu este la fel de încărcat ca și cel din timpul sezonului estival. Cu toate acestea Chen-Chen și Ni-Ni oferă vizitatorilor câte două spectacole pe zi.
Complexul Muzeal pentru Științele Naturii are de la 1 octombrie un tarif unic pentru Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice și Planetariu:
10 lei – adulţi 5 lei – elevi, studenţi
Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă
Program de vizitare : Luni – Duminică: 10.00 – 17.00
Reprezentații Delfinariu: Luni – Duminică: orele 12.00 și 16.00
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Miele, cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, aniversează în 2022 cinci ani de activitate în Constanța. Deschis în 2017, Miele Experience Center Constanța a înregistrat în fiecare an creșteri de 25% ale […]
Primăria Constanța a informat că noi reguli de circulație se aplică de astăzi pe bulevardul Tomis, porțiunea de drum cuprinsă între bulevardul Aurel Vlaicu și intrarea în orașul Ovidiu Aceste modificări au fost necesare întrucât […]
O intervenție contracronometru a pompierilor de constănțeni se desfășoară la această oră pentru salvarea unei persoane surprinsă de un mal de pământ, în comuna Agigea. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, […]
Be the first to comment