Racoare pe marginea unei fantani arteziene in plina canicula. FOTO Catalin Schipor
Ca urmare a fluctuatiilor de tensiune inregistrate in ultima perioada, una dintre celulele postului trafo ce alimenteaza fantana arteziana din Parcul Garii Constanta a cedat, fapt ce a avut drept consecinta arderea pompei acestui obiect. Echipele RAJA au demontat pompa respectiva, au constatat defectele si au estimat ca lucrarile de reparatii se vor finaliza la inceputul saptamanii viitoare. Drept urmare, pana atunci, fantana arteziana este nefunctionala.
“Ne cerem scuze tuturor constantenilor, precum si turistilor, pentru acest inconvenient, dar trebuie sa inteleaga ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea defectiunilor, astfel incat fantana cinetica din Parcul Garii sa redevina un punct de atractie al orasului.”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoştinţă cetăţenilor faptul că, în data de 28.06.2017, se va efectua un tratament aviochimic. Se vor trata […]
În anul 2018 Primăria Municipiului Constanța a supus modificării întreg procesul de accesare a finanțărilor publice pentru ONG-uri. În această perioadă este […]
Elemente ale patrimoniului municipal, fântânile arteziene sunt un simbol al urbanismului și civilizației, oferind zonei în care sunt amplasate un aspect estetic […]
Be the first to comment