Peștera Movile, situată în apropierea municipiului Mangalia, județul Constanța, se află pe lista indicativă UNESCO încă din 2024, fiind considerată unul dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite obiective naturale din lume. Deși se află la doar câțiva kilometri de litoralul Mării Negre, acest loc rămâne complet inaccesibil turismului clasic, tocmai pentru a-i proteja caracteristicile unice.
Descoperită în 1986, peștera reprezintă primul ecosistem terestru autosuficient bazat exclusiv pe chemosinteză, fără lumină naturală și fără aport de materie organică din exterior. Practic, viața din interior nu depinde de soare, ci de reacții chimice generate de compuși precum hidrogenul sulfurat și metanul.
Acest mediu extrem găzduiește o biodiversitate remarcabilă: 51 de specii de nevertebrate, dintre care 35 sunt endemice, adică nu pot fi întâlnite nicăieri altundeva pe planetă. Organismele s-au adaptat complet condițiilor subterane, fiind lipsite de pigment și, în multe cazuri, de vedere, dar dezvoltând alte mecanisme de supraviețuire.
Peștera este, de fapt, doar punctul de acces către un ecosistem mult mai extins, asociat unui acvifer termal sulfuroas care se întinde pe zeci de kilometri în sudul Dobrogei și chiar sub Marea Neagră. În interior, aerul este sărac în oxigen și bogat în dioxid de carbon și metan, iar apa conține concentrații ridicate de hidrogen sulfurat, ceea ce face ca mediul să fie toxic pentru oameni.
Din acest motiv, accesul este strict controlat și permis doar cercetătorilor, printr-un sistem de securitate instalat încă de la descoperirea peșterii. Această protecție a permis conservarea aproape intactă a ecosistemului, considerat un laborator natural pentru studiul evoluției și al vieții în condiții extreme.
Pentru turiști, experiența directă nu este posibilă, însă zona Mangalia oferă alternative relevante. Izvoarele sulfuroase de la suprafață și cele submarine din apropierea țărmului pot fi observate în anumite condiții, iar povestea Peșterii Movile a devenit un element de interes pentru turismul științific și educațional.
Importanța includerii pe lista UNESCO nu constă în deschiderea pentru vizitare, ci în recunoașterea valorii sale universale. Peștera Movile este unul dintre puținele exemple de ecosistem complet izolat bazat pe chemosinteză, comparabil doar cu alte câteva situri rare la nivel global, precum peștera Ayyalon din Israel.
Pentru litoralul românesc, acest statut adaugă o dimensiune diferită ofertei turistice, dincolo de plajă și divertisment. Constanța și Mangalia pot deveni puncte de interes și pentru turismul științific, educațional și de explorare, valorificând un patrimoniu natural unic la scară globală.

Be the first to comment