Angajații de la Damen Mangalia își vor primi salariile restante înainte de Paște

Șantierul Naval Mangalia. FOTO Șantierul Naval Mangalia

Toți cei aproape 4.700 de salariați din cadrul societăților Liberty Galați S.A., Damen Shipyards Mangalia S.A. și Romaero S.A. București își primesc salariile restante, înainte de Paște, după ce Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), a demarat procesul de plată a creanțelor salariale.

În total, 4.687 de angajați beneficiază de plata drepturilor salariale restante, după cum urmează:

  • 2.946 de salariați ai Liberty Galați S.A. – suma totală de 57.057.902 lei;
  • 1.031 de salariați ai Damen Shipyards Mangalia S.A. – suma totală de 21.065.133 lei;
  • 710 salariați ai Romaero S.A. București – suma totală de 4.010.172 lei.

„Am spus de fiecare dată că protejarea drepturilor salariale ale angajaților este o prioritate și ne-am ținut de acest angajament. Angajații de la Damen, Liberty, Romaero care își fac treaba nu au nicio vină pentru dificultățile prin care trec companiile și este esențial ca ei să beneficieze de drepturile care li se cuvin. Vom continua să folosim toate instrumentele legale pentru a sprijini salariații”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre – Florin Manole.

Transferurile aferente acestor plăți au început în data de 7 aprilie 2026, iar sumele urmează să fie virate în conturile beneficiarilor înainte de sărbătorile pascale.

Plățile sunt realizate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, în baza documentației transmise de angajatori, și verificate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*