FOTO Deputatul PSD Mirela Matichescu, gazdă pentru colindătorii din Cumpăna la Camera Deputaților: „Să păstrăm bunătatea și speranța în fiecare zi”

Deputatul Mirela Matichescu gazda pentru colindatorii de la Cumpana. FOTO Facebook Mirela Matichescu
Deputatul Mirela Matichescu gazda pentru colindatorii de la Cumpana. FOTO Facebook Mirela Matichescu

Spiritul Crăciunului a ajuns luni, 15 decembrie, în Camera Deputaților printr-un moment plin de emoție, inițiat și susținut de deputatul PSD de Constanța, Mirela Matichescu. Într-o zi în care activitatea parlamentară a fost completată de glasuri de copii, micii colindători de la grădinițele din Cumpăna au adus lumină, bucurie și tradiție în forul legislativ.

Copiii, însoțiți de educatoarele lor și de primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, au fost primiți cu deosebită căldură, iar colindele interpretate au creat o atmosferă aparte, care a reamintit tuturor de valorile simple și esențiale ale sărbătorilor de iarnă. Momentul a fost apreciat de deputații prezenți, care au răspuns cu aplauze și zâmbete sincere.

Deputatul Mirela Matichescu a subliniat importanța acestui gest simbolic, evidențiind rolul copiilor și al comunității în păstrarea tradițiilor:

„Astăzi, Camera Deputaților a prins glas de colinde. Cei mici de la grădinițele din Cumpăna ne-au adus bucurie, emoție și spiritul sărbătorilor chiar în Parlament. Le mulțumim copiilor pentru cântecele lor curate și pline de lumină, educatorilor pentru răbdare și dedicare, iar doamnei primar pentru sprijinul acordat acestor frumoase inițiative”.

Prin acest demers, parlamentarul constănțean a dorit să transmită un mesaj de apropiere față de comunitate și de recunoaștere a muncii depuse de cadrele didactice și autoritățile locale care investesc constant în educația celor mici. Prezența copiilor în Parlament a fost, totodată, un prilej de reflecție asupra importanței valorilor cultivate încă din copilărie: respectul, solidaritatea și bucuria de a dărui.

În prag de sărbători, Mirela Matichescu a transmis și un mesaj adresat tuturor constănțenilor, dar și românilor de pretutindeni:

„Să păstrăm acest sentiment de comunitate, bunătate și speranță în fiecare zi. La mulți ani cu sănătate și sărbători cu pace!”

Un mesaj care depășește cadrul festiv și amintește că adevărata semnificație a Crăciunului stă în gesturile simple, în apropierea dintre oameni și în capacitatea de a aduce lumină acolo unde este cea mai mare nevoie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*