Liceul de Marină, evacuat, după ce o mașină a intrat într-o țeavă de gaz din apropiere

Liceul de Marină. FOTO Facebook Liceul de Marină

Polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați, astăzi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident, pe strada Soarelui din municipiul Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 18 ani, ar fi acroșat, cu autoturismul pe care îl conducea, o țeavă de alimentare cu gaz.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.

„Polițiștii au delimitat și blocat, temporar, circulația în zonă pentru protecția cetățenilor și pentru a facilita accesul echipelor de intervenție și situații de urgență.

Imediat, au fost luate măsuri pentru evacuarea elevilor și a cadrelor didactice din unitatea de învățământ aflată în proximitate, precum și interzicerea circulației pietonilor și a autovehiculelor în zona delimitată, pentru prevenirea unor incidente nefericite” – IPJ Constanța.

La acest moment, traficul a fost reluat fără restricții, situația fiind remediată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*