Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al unui echipaj canin din cadrul Serviciului Criminalistic au desfășurat, în noaptea de 15 spre 16 noiembrie, o acțiune cu efective mărite pentru asigurarea siguranței cetățenilor, prevenirea accidentelor rutiere și a traficului și consumului de droguri.
Potrivit IPJ Constanța, peste 200 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și investigații criminale au participat la activitățile derulate.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Constanța și în comunele Agigea și Cumpăna, unde au fost instituite filtre rutiere, au fost legitimate persoane și au fost verificate vehicule.
„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 1.342 de persoane, au fost verificate 498 de vehicule și 152 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri.
Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool, 197 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 218 sancțiuni contravenționale, în valoare de 123.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 6 permise de conducere, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, au fost verificate 36 de persoane față de care instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, precum și 76 de agenți de pază.
De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni” – IPJ Constanța.
Pe parcursul desfășurării acțiunii polițiștii au efectuat activități de control într-un club din municipiul Constanța, pentru a preveni faptele săvârșite cu violență.
Astfel, în interiorul clubului a fost identificată o minoră, de 16 ani.
În urma efectuării controlului corporal, asupra acesteia a fost găsită o armă albă.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.

Be the first to comment