O femeie a fost pipăită în zonele intime de un bărbat de 61 de ani. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore

Bărbat reținut pentru agresiune sexuală. FOTO Poliția Română

O femeie a fost pipăită în zonele intime de un bărbat de 61 de ani, pe o stradă din Medgidia, iar acesta a ajuns în arest, pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Constanța,  la data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 61 de ani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

„Astfel, la data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 17:50, bărbatul ar fi urmărit și oprit o femeie pe strada Panairului, pe care ar fi atins-o în zone intime.

Ulterior, pentru a-și asigura scăparea, ar fi agresat-o fizic și ar fi părăsit locul faptei.

În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost identificat de polițiști și condus la sediul Poliției.

În urma administrării probatoriului, acesta fost reținut, pentru 24 de ore, ulterior condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța” – IPJ Constanța.

Astăzi, 10 noiembrie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*