Bunuri în valoare de peste 450.000 lei susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

Mărfuri contrafăcute. FOTO Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, În data de 5 octombrie 2025, în urma unor controale desfășurate în zona de competență mii de articole vestimentare și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, estimate la o valoare de aproximativ 460.000 lei.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 05 octombrie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat un control asupra unui autocar care efectuează curse regulate Turcia-România. În compartimentul de bagaje, colegii noștri au descoperit aproximativ 120 de parfumuri, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ 30.000 lei.

„În cadrul unui control similar efectuat asupra unui autoturism condus de către un cetățean georgian,  polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au identificat 1404 articole vestimentare și 766 parfumuri, de asemenea susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 430.000 lei.

Toate produsele, estimate la o valoare de aproximativ 460.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Persoanele implicate au precizat faptul că nu dețin documente de proveniență a bunurilor și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea lor în circulație” – Garda de Coastă.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*