
Constanța face un pas semnificativ în direcția tranziției către energia verde. Pentru prima dată de la înființare, Drumuri Județene Constanța SA a depus două proiecte de investiții în producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum, în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană prin Ministerul Energiei – Fondul pentru Modernizare, anunță Consiliul Județean Constanța.
Primul proiect, „Centrală Electrică Fotovoltaică Constanța”, va avea o putere instalată de 0,1 MW, iar al doilea, „Centrală Electrică Fotovoltaică Cuza Vodă”, va avea o putere instalată de 0,4 MW. Valoarea cumulată a investițiilor, fără TVA, se ridică la 1.438.386,53 lei, din care ajutorul de stat solicitat este de 1.119.667,50 lei, iar contribuția proprie a Drumuri Județene Constanța SA este de 318.718,92 lei.
Investițiile vor avea o amortizare rapidă, estimată la 3,6 luni pentru proiectul de la Cuza Vodă și 10,32 luni pentru proiectul de la Constanța, fapt care evidențiază eficiența economică a inițiativelor. Prin aceste proiecte, Consiliul Județean Constanța urmărește să sprijine tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon, să reducă costurile energetice și să contribuie la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC).
Be the first to comment