
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2025 continuă astăzi, 11 august, cu vernisajul expoziției „Marin Constantin 100”, găzduit de simbolul arhitectural al orașului, Cazinoul din Constanța. Evenimentul este organizat de Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș.
La deschidere vor lua cuvântul lect. univ. dr. Cristina Gelan, critic de artă, Anamaria Mișa, directorul Cazinoului Constanța, și Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Expoziția reunește lucrări de artă plastică contemporană dedicate Corului Madrigal, realizate de artiști români de renume, alături de o selecție de costume emblematice purtate de ansamblu pe scene internaționale în peste șase decenii de activitate. Manifestarea face parte din programul „Galeria Madrigal”, dedicat centenarului nașterii maestrului Marin Constantin, fondatorul și sufletul ansamblului care a marcat identitatea muzicală românească.
Evenimentul este inclus în programul artistic al celei de-a IV-a ediții SEAS, desfășurată între iulie și septembrie 2025, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și reprezintă o punte între muzică, arte vizuale și memoria culturală a României.
Be the first to comment