Valuri de Culoare și Energie: The Color Run revine la Mamaia pe 2 august 2025

The Color Run. FOTO Pixabay.com

Stațiunea Mamaia va fi, din nou, gazda unuia dintre cele mai vibrante evenimente ale verii: The Color Run – The Happiest 5K on the Planet, programat pentru sâmbătă, 2 august 2025, în zona parcării Hotelului Rex. Evenimentul revine cu un concept fresh – The Amazing Tour – și promite o experiență memorabilă pentru toți cei care iubesc mișcarea, distracția și comunitatea.

Organizat de Kick Off Events și Asociația Sport Non Stop, în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, evenimentul aduce în prim-plan sportul recreativ într-o formă inedită, combinând alergarea cu un adevărat festival al culorii, muzicii și energiei pozitive.

The Color Run Mamaia 2025 este o cursă necronometrată de 5 kilometri, accesibilă tuturor, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire fizică. Pe parcursul traseului, participanții trec prin mai multe puncte de culoare, unde sunt acoperiți cu pulberi colorate, iar la final, linia de sosire se transformă într-o zonă de petrecere în aer liber cu muzică, dans și multă voie bună.

Evenimentul va avea loc în parcarea mare din fața Hotelului Rex, punct de start și sosire, iar traseul va include zonele pietonale adiacente falezei, cu puncte de culoare și activare pe întreaga distanță.

OMD Mamaia-Constanța, partener activ în susținerea turismului activ și a evenimentelor de impact

„Suntem onorați să fim parteneri ai acestui eveniment care a devenit deja o marcă a verilor din Mamaia. The Color Run nu este doar o cursă, ci o celebrare a bucuriei, a comunității și a unui stil de viață activ. Sprijinirea acestui tip de inițiative se înscrie în strategia OMD Mamaia-Constanța de a susține evenimente moderne, care aduc plusvaloare stațiunii, atrag public divers și contribuie la promovarea Mamaiei ca destinație dinamică și atractivă.”, a declarat George Măndilă, președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Informații generale despre participare

  • Data: sâmbătă, 2 august 2025
  • Locație: parcarea mare din fața Hotelului Rex, Mamaia
  • Tip cursă: 5 km, necompetitivă, accesibilă oricui
  • Kit de participare: tricou oficial, medalie, bentiță, tatuaje tematice, plic de culoare
  • Participanți sub 6 ani: acces gratuit, fără kit
  • Participanți 7–13 ani: participare cu adult însoțitor
  • Înscrieri: online, pe site-ul oficial thecolorrun.ro

OMD Mamaia-Constanța încurajează toți vizitatorii și locuitorii din zonă să participe la acest eveniment unic, care promovează sănătatea prin mișcare și transformă stațiunea Mamaia într-un spațiu al diversității, incluziunii și entuziasmului colectiv.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*