40 de echipaje, din șase țări, participă la 4V Rally Raid 2020, considerat Raliul Dakar al Dobrogei

50 de echipaje, din șapte țări, participă la 4V Rally Raid 2021, considerat Raliul Dakar al Dobrogei

Constanța va găzdui, pentru al doilea an consecutiv, în perioada 21 – 22 august, competiția internațională 4V Rally Raid 2020, un adevărat Dakar al Dobrogei ce se desfășoară pe un traseu de 400 kilometri și la care participă 40 de echipaje din șase țări.

Asociația Club Sportiv 4V Motorsport, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, Federației Române de Motociclism și Ministerul Tineretului și Sportului organizează etapa a doua din Campionatul Național de Rally Raid România 2020, competiție ce se desfășoară la malul Mării Negre sub denumirea de 4V Rally Raid România.

O competiție de Rally Raid este o întrecere sportivă in teren variat care pune în valoare rezistența și capacitatea de orientare a sportivilor și, de asemenea, fiabilitatea mașinii de concurs. Terenul uzual este format din trasee naturale, de obicei nemodificate de organizator:

  • trasee montane, zone stâncoase;
  • trasee în teren nisipos;
  • traversări de râuri prin apă, prin albia secată sau zone cu noroi;
  • drumuri publice deschise circulației rutiere, drumuri modernizate sau nemodernizate;
  • zone cu vegetație naturală, arbuști, iarbă mare, pădure;
  • trasee asfaltate, betonate, drumuri agricole, trasee off road;
  • teren modificat ca urmare a fenomenelor meteo (ploaie, zăpadă, noroi).

Aceste curse sunt foarte solicitante atât pentru piloți, cât și pentru mașini, datorită faptului că se desfășoară pe distanțe foarte lungi și a diversificării traseului de concurs. Durata unei curse rally raid poate să ajungă și la 15 zile în cazul competițiilor faimoase precum Raliul Dakar, Africa Eco Race sau Silk Way Rally.

În cadrul competiției 4V Rally Raid se vor întrece trei grupe de concurenți:

  • PROFI – se adresează piloților profesioniști licențiați:
  • PROMO – se adresează celor care au mai participat la competiții de acest gen, dar nu ating standardul de la PROFI;
  • DISCOVERY – grupa începătorilor, având rol de promovare a acestui sport, putând să se înscrie orice vehicul de teren auto, SSV, Moto, Quad cu condiția ca acesta să fie într-o stare tehnică adecvată.

Cursa în sine are loc sâmbătă, 22 august și se desfășoară în partea de sud a Dobrogei, pe o distanță totala de aproximativ 400 de km. Parcul tehnic al competiției, locul în care mașinile sunt parcate și unde se vor afla expozanții, va fi amplasat în parcarea mare de la Poarta 1, intrare port Constanța și va putea fi vizitat vineri, 21 august, intre orele 17.00 – 21.00. Startul festiv se va da sâmbătă dimineața, din zona parcului tehnic, la ora 06.30, iar startul în proba specială se va da la monumentul Straja la ora 07.00. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă seara începând cu ora 19.00, în zona parcului tehnic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*