30 de șoferi, prinși la volan sub influența drogurilor într-o amplă acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța

Acțiunile pe linia consumului de droguri la volan continuă. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat, în perioada 7 – 10 iulie, o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Astfel, aproximativ 4.500 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

În urma activităților, au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 135.000 de lei, dintre care 59 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice – sub limita de infracțiune, conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere. De asemenea, au fost retrase 51 de certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 53 de infracțiuni, dintre care 30 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 13 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, una pentru conducere fără permis, șase pentru conducere cu permisul suspendat/ anulat, una pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și două pentru deținere de droguri de risc, potrivit Legii 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri.

Exemple:

La data de 10 iulie, în jurul orei 23.00, a fost identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis și metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

La data de 11 iulie, în jurul orei 02.50, a fost identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, amfetamină și metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

La data de 11 iulie, în jurul orei 04.00, a fost identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, amfetamină și metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Pe la Costinești când vor veni? Ai noștri nu pot aplica legea din cauza șefului de post, deoarece beau împreună la fostul abator al fostului primar și sunt escortați de mașina poliției până la domiciliulal fostului primar,al mafioților frații Balan,Batariga Tudorel.

Leave a Reply to Gabriela Cancel reply

Your email address will not be published.


*