245 intervenții ale pompierilor militari constănțeni, în weekendul 01 – 04 iulie

Echipaj SMURD

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au desfășurat 245 misiuni în decursul weekendului tocmai s-a încheiat.

Potrivit ISU Constanța, echipajele SMURD au intervenit în 194 situații pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale.

De asemenea, salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină în cazul a 11 accidente rutiere ce au avut loc pe raza județului Constanța, soldate cu 11 victime, șase dintre ele fiind transportate la unitățile sanitare. O persoană a decedat.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 26 incendii, din care 23 fiind de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer, fiind afectate de flăcări peste 150 hectare.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, un tânăr în vârstă de 19 ani a fost scos din mare de cetățeni. A primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD din cadrul ISU Constanța și a fost transportat la spital. Un alt bărbat în vârstă de 83 de ani, de naționalitate franceză, a fost scos din mare de turiștii care se aflau la plajă, în stațiunea Olimp. Salvatorii au efectuat manevre de resuscitare, însă acesta nu a răspuns favorabil.

Scafandrii ISU Constanța au acționat timp aproximativ o oră pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 39 ani, dispărut în Dunăre, în dreptul localității Dunăreni. Medicii SAJ au efectuat protocolul de resuscitare însă, din păcate, răspunsul nu a fost favorabil, bărbatul fiind declarat decedat.

Tot în acest weekend, pompierii militari au fost solicitați să acorde sprijin în cazul altor 11 situații: transport persoană supraponderală, deblocare de ușă, asigurări măsuri PSI la aterizare/ decolare elicopter etc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*