Ziua Constanței, celebrată printr-un spectacol unic la nivel național. Intrarea va fi gratuită

Catedrala Arhiepiscopala Sf. ap. Petru și Pavel
Piesa de teatru va avea loc la situl arheologic de lângă Catedrala Arhiepiscopala Sf. ap. Petru și Pavel

În fiecare an, în data de 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena constănțenii celebrează și Ziua Orașului.

Drept urmare, primăria Constanța îi invită pe locuitorii orașului, vineri, 20 mai, și sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 20.30, la situl arheologic de lângă Catedrala „Sfinții Petru și Pavel‟ din Constanța, să retrăiască, pentru o oră, magia și frumusețea unui spectacol de teatru în aer liber – „Scene din viața lui Constantin cel Mare‟. Spectacolul este o valoroasă și emoționantă întoarcere la istorie, dar și la credință, o poveste despre creștinism, cu mesaj existențial.

Piesa, ce aparține Cristinei Tamaș, îl redescoperă și îl umanizează, dezvăluind virtuțile lui Constantin cel Mare, împărat ce și-a recunoscut greșelile și a arătat deschidere spre nou și neconvențional, reușind să-și transforme viața într-o legendă plină de natural și spectaculos. Povestea spune că numele de Constanța vine de la Flavia Iulia Constanția, cea mai dragă soră a lui Constantin cel Mare, care a rămas văduvă după ce acesta i-a condamnat și ucis soțul, pe Împăratul Licinius. Simțindu-se vinovat, Constantin a introdus-o pe Constanția în legendă, dând numele ei străvechiul Tomis.

Astfel, spectacolul este un omagiu adus întemeietorilor orașului Constanța, un dar al discipolilor și iubitorilor Thaliei către Cetate, la ceas aniversar.

Distribuție: Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Liliana Hodorogea, Mircea Rusu, Radu Niculescu, Tomi Cristin, Silviu Mircescu, Catinca Hanțiu. Corul antic: Alexandra Babă, Iulian Barbaroș, Daniel Barbu, Raluca Bizdideanu, Betty Blumetti, Tudor Cioboteanu, Radu Cocoș, Crina Cornea, Victor Dobre, Ararri Dumitru, Andreea Duță, Oana Frimu, Valentin Ispas, Octavian Mateiciuc, Nicu Mihnea, Georgiana Oancea, Teodora Parpală, Raluca Pleșca, Claudiu Popa, Lucian Prasti, Sergiu Radu, Gabriel Roșu, Ionuț Roșu, Romulus Samfiroiu, Roberto Savu, Ingryd Segher, Constantin Stochița, Sorina Toma, Ștefania Trofin, Alexandra Turcin, Leticia Țuțuianu.

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*