Ziua Armatei este sărbătorită la Cumpăna

Ziua Armatei la Cumpăna FOTO Primăria Cumpăna

Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române.

De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri.

Militarii vor fi sărbătoriți și comemorați vineri, 25 octombrie, după următorul program:

  • ora 10.00 – depuneri coroane de flori la “Memorialul Eroilor”, amplasat în comuna Cumpăna, Str. Sos. Constanței nr. 2B
  • ora 10.15 – Monumentul Eroilor din Primul Rǎzboi Mondial situat ȋn apropierea Bisericii „Sfânta Maria;
  • ora 10.30 – Monumentul eroilor din cel de-al doilea război mondial, situat în fața Casei de Cultură din Cumpăna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*