Zeci de mașini abandonate pe domeniul public vor fi ridicate în perioada următoare de polițiștii locali din Constanța

Zeci de mașini abandonate pe domeniul public vor fi ridicate în perioada următoare. FOTO Primăria Constanța

Câteva zeci de vehicule care ocupă abuziv domeniul public urmează să fie ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.

Astfel, potrivit Primăriei Constanța, în perioada următoare, polițiștii locali vor ridica 34 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității.

„Eliberarea domeniului public de 23 vehicule abandonate și 11 autovehicule fără stăpân, care afectează imaginea orașului, este finalul unei acțiuni de durată a polițiștilor locali. Mai exact, după apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului, colegii noștri verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somați să își ridice singuri vehiculele de pe stradă. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administrația locală”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somației pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autoritățile administrației publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunțului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deținătorul legal al mașinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziție a primarului, și urmează să fie valorificată prin vânzare, în condițiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.

Pentru a fi declarate abandonate sau fără stăpân autovehiculele au trebuit să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân, respectiv să fi stat cel puțin 6 luni nemișcate pe domeniul public, să le lipsească elemente de caroserie, lipsă sistem de iluminare-semnalizare, sistem de rulare deteriorat, geamuri sparte și alte indicii care confirmă neutilizarea îndelungată a vehiculului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*