VIDEO Planetariul din Constanța, scenă pentru un nou tip de spectacol de teatru

Adrian Bîlbă și regizorul Daniel Chirilă. FOTO Adrian Boioglu
Adrian Bîlbă și regizorul Daniel Chirilă. FOTO Adrian Boioglu

Planetariul din Constanța a luat ființă în anul 1969, an în care omul a reușit să atingă pentru prima data cu piciorul, Luna. Primul obiectiv public de acest gen din țară, Planetariul destăinuie și azi misterele greu de pătruns ale cerului. La jumătate de secol de viață, generația tânără vrea să-i dea haine noi și preocupări noi. În biroul directorului Adrian Bîlbă stă un tânăr actor de teatru și film care vorbește însuflețit despre ideile pe care le are, în ceea ce privește un nou tip de spectacol.

Se numește Daniel Chirilă, are 27 de ani și vorbește de parcă ar scrie. Adică, natural retoric, ascuțit și interesant. Daniel Chirilă este un bun exemplar de actor care știe să folosească vorbele la modul onest și care, prin vorbe, desteaptă atenții.

“E un om cu niște idei extraordinare, interesant prin abordare, și care mi-a venit cu o propunere pentru Planetariu” spune Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeual de Științe ale Naturii.

Actorul Daniel Chirilă joacă în momentul asta în opt piese de teatru și spune că deși se simte împlinit, încă visează la lucruri noi: ” Încă visez și se schimbă constant ce visez. Caut visul ĂLA, așa că de multe ori fac exact ce visez, de alte multe ori sunt la ani lumină de ceea ce visez.” Anii-lumina și Planetariul … deja lucrurile par să se lege.

“Ne propunem să facem un spectacol de teatru în planetariu folosindu-ne de tehnologia de-acolo : de proiecție, de Univers, de zona asta și pornind de la un scenariu clasic – de la Shackespeare / Visul Unei Nopți de Vară, sau de la Steaua Fără Nume a lui Mihail Sebastian – să recreem un spectacol de teatru, pornind de la un scenariu din ăsta clasic în contextul ăsta de Univers, de Cer, de mister, de noutate. Un spectacol multimedia care va aborda mai multe laturi ale spectacolului : la integrarea unor videouri care să-i cuprindă pe actori în videoproiectia respectivă sau la recrearea unui univers sonor special, dar astea toate… adică, vom stă mai mult pe ele și le vom dicuta și o să-ncercam să le propunem tot la Administrația Fondului Cultural Național, în martie anul viitor” spune actorul-regizor Daniel Chirilă.

Pentru cei care nu au vizitat niciodată un Planetariu, este o experientă de neuitat. Demonstrația de planetariu este o proiecție pe o boltă artificială a unui cer înstelat. În sala prevazută cu aer condiționat, poți petrece o noapte în câteva zeci de minute, totdeauna având siguranță unui “cer senin”. Directorul Adrian Bilba e deschis la nou și-l încurajează pe Daniel Chirilă: “Sonorizarea va fi excelentă acolo. Toată lumea mi-a spus “ce voce frumoasă are prezentatoarea de la Planetariu !” Și răspunsul meu a fost : da, știu, va mulțumesc pentru aprecieri. Ați încercat să vorbiți în Planetariu ? Și-a voastră devine frumoasă, este un ambient, o sonorizare interesantă care include și elemente de reflexie și de absorbție și schimbă vocea, ți-o face cumva mai dramatică, ți-o înaltă și eu zic că dacă găsiți și variantă în care să se vorbească, să nu fie numai elemente sonore integrate ci să fie și 2-3 actori care să vorbească, să comunice între ei, sunetele de la planetariu nu au niciun fel de potrivire cu ce se-ntâmpla într-o piesă de teatru obișnuită, fiindcă este total altceva. Este un sunet extraordinar !”

Planetariul dispune de o cupolă cu diametrul de 8 metri și o capacitate de 60 de locuri. Aparatul de proiecție cu care se realizează demonstrațiile este realizat în Germania și folosește lentile performante realizate la Karl Zeiss Jena. Actorul Daniel Chirilă vrea să folosească cât mai bine tehnica asta germană.

“Este un proiect mai amplu, evident cu mai multe reprezentații. Eu nu sunt de părere că sunt puține locuri; adică cred că 60 de locuri sunt suficiente, e mai intim, și probabil experiența va fi mai intensă”, e convins Chirilă.

Este un proiect futurist și îndrăzneț, iar plasarea lui sub cupola Planetariului necesită și o doză de curaj.

“Sincer, așa am simțit. Sunt într-un moment bun, creativ cu un grup de oameni și am zis să încercăm, pentru că încercarea moarte n-are” spune Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*