VIDEO Fântână arteziană din centrul orașului Constanța, folosită drept baie comunală

Copil spalat în fântâna arteziană la Constanța. FOTO Captură video
Copil spalat în fântâna arteziană la Constanța. FOTO Captură video

Abia a dat drumul Primăria Constanța la fântânile din oraș că au și apărut orășenii cu obiceiuri îndoielnice. Zilele trecute, o femeie a fost filmată în timp ce-și spăla copilul chiar într-una dintre fântânile din parcul Primăriei.

Odrasla nu se răcorea într-o zi cu mult soare și femeia nu arunca doar niște apă pe el. Ea a ales să-și dezbrace de tot copilul și să-l bage în fântână ca într-o cadă de baie.

Momentul a fost imortalizat de un trecător revoltat. Dincolo de limbajul colorat al omului deranjat de toată situația, redacția Constanța News se întreabă unde sunt paznicii care își fac rondul prin acel parc?

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*