SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) a anunțat că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în noaptea de 8 spre 9 septembrie.
Reamintim că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat în data de 5 septembrie ora 15.00, în vederea efectuării unor lucrări de reparație la podul Mașinii de Încărcat/Descărcat combustibil (“MID”), lucrări care se pot realiză, în conformitate cu procedurile specifice, numai cu reactorul în stare oprită.
Oprirea controlată și realizarea lucrărilor s-au realizat în deplină siguranță, potrivit procedurilor aferente ale centralei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Miercuri, 17 aprilie 2024, în sala Casei de Cultură I. N. Roman din Municipiul Medgidia a avut loc dezbaterea publică cu tema: “Stabilirea și indexarea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru […]
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța oferă profesorilor și tuturor specialiștilor în domeniul științelor Naturii posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale. Oferta cuprinde: – vizionarea spectacolului de la Delfinariu – […]
Be the first to comment