Un tânăr din Limanu este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție și pentru șantaj

Agresorul a fost arestat preventiv. Imagine cu rol ilustrativ.

Un tânăr din Limanu este cercetat de procurorii din Mangalia, pentru încălcare ordinului de protecție și pentru șantaj.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a trimis o informare despre acest caz.

“La data de 03.12.2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au propus arestarea preventivă a inculpatului N.A, în vârstă de 20 ani, din comuna Limanu, persoană aflată în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunilor de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) și (5) lit. a) și b) și dispuse ordinul de protecție, în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Cod Penal şi șantaj, faptă prevăzută de art. 207 alin. (1) și alin. (2) din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul Penal.

În sarcina inculpatului, se reține că, în data de 22.11.2023, nu a respectat prevederile ordinul de protecție emis împotriva sa de către instanţa de judecată prin care i se interzicea să nu se apropie la o distanță mai mică de 50 m faţă de fosta sa concubină, numita N.C.V., respectiv că, în data de 02.12.2023, a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa la data de 11.08.2023, apropiindu-se de numita N.C.V., pe care a constrâns-o să reia relaţia cu el şi să renunţe la plângerea ce a făcut obiectul ordinului de protecţie. Totodată, numitul N.A. a şantajat-o pe numita N.C.V. cu privire la faptul că va publica clipuri video cu aceasta, în care se afla în ipostaze indecente, creându-i o stare de temere că îşi va pierde locul de muncă.

În cauză, s-a dispus reţinerea inculpatului N.A., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 02.12.2023, ora 22:20, până la data de 03.12.2023, ora 22:20, inclusiv.

Menţionăm faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Mangalia a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de arestare preventivă a inculpatului şi a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul N.A. pentru 30 de zile, începând cu data de 03.12.2023” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*