Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul ca o persoană s-ar fi spânzurat în incinta unui camping din stațiunea Vamă Veche.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii deplasați la fața locului au identificat cadavrul unui bărbat, de 44 de ani.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la cauzele și împrejurările producerii decesului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii constănțeni din cadrul Biroului de Investigații Criminale în cazul săvârșirii unei infracțiuni de proxenetism, a […]
Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a organizat marți, 24 mai, o nouă întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri pentru stabilirea unui consens […]
Be the first to comment