Tradiția continuă la Cumpăna – evenimentul „Conviețuire interetnica pe plaiuri dobrogene” a ajuns la a XII-a ediție

Comuna Cumpana. FOTO Catalin Schipor

Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna în colaborare cu Uniunea Democrată a Turcilor din România, organizează evenimentul „Conviețuire interetnica pe plaiuri dobrogene”

Aflat la cea de-a XII-a ediție, evenimentul debutează duminică, 23 iunie, începând cu ora 10:00, pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv „Victoria” din comuna Cumpăna, cu un Concurs de Artă Culinară Tradițională.

Reprezentanții turci, tătari, aromâni, ruși-lipoveni și români din localitățile Tulcea, Constanța, Cumpăna, Topraisar, Cogealac, Ghindărești, Beidaud, Tuzla, Lumina, vor prezenta o vastă paletă de preparate din bucătăriile tradiționale.

Începând cu ora 11:00 vor evolua reprezentanți ai ansamblurilor folclorice: Boboceii Cumpenei, Kardelen, Eplis, Can Renkler, Minicansu si mulți alții.

De la ora 13:00 se va organiza concursul de lupte tradiționale tătărești- KURES.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*