Societatea responsabilă cu demolarea de sub podul IPMC din Constanța, amendată cu 100.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție a mediului

Firma responsabilă cu demolarea de sub podul IPMC, amendată de Garda de Mediu. FOTO: GNM Constanța

Comisarii Gărzii de Mediu Constanța au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 100.000 de lei, împotriva societății responsabile cu lucrările de demolare în zona de sub podul IPMC de pe bulevardul I.C. Brătianu. Această sancțiune vine în urma nerealizării măsurilor de conformare impuse într-un control anterior desfășurat la sfârșitul lunii mai, respectiv luarea de măsuri pentru ca praful să nu se mai răspândească în zonă.

Potrivit reprezentanților instituției, în luna mai a acestui an, societatea în cauză a fost sancționată cu suma de 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. La acel moment, au fost stabilite măsuri pentru asigurarea conformității cu prevederile legale în domeniul protecției mediului.

Firma responsabilă cu demolarea de sub podul IPMC, amendată de Garda de Mediu. FOTO: GNM Constanța

Cu toate acestea, problemele persistente din zonă au făcut ca Garda de Mediu Constanța să continue să monitorizeze activitatea societății respective. După o nouă verificare, în data de 14 iulie, s-a constatat că măsurile stabilite anterior nu au fost implementate în mod corespunzător. Astfel, Garda de Mediu Constanța a decis aplicarea unei amenzi mai severe, în valoare de 100.000 de lei, ca urmare a nerealizării măsurilor obligatorii de protecție a mediului impuse în controlul precedent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*