Slujbă de sfințire a centului de primire pentru mame aflate în situații critice din localitatea Târgușor

Centrul Social din Târgușor. FOTO Arhiepiscopia Tomisului

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, oficiază în cursul zilei de 11 octombrie, slujba de sfințire a Centrului Social „Mama și copilul” al Asociației „Simplu”, Constanța, departamentul Provita.

Așezământul este un centru de primire, organizat după modelul celui de la Valea Plopului, pentru mame aflate în situații critice, cum ar fi: violenţe domestice, alungare de la domiciliu, pierderea locuinţei sau criză de sarcină. Astfel, orice mamă de pe raza județului Constanța, dar și din țară, aflată într-o astfel de situație, poate beneficia de ajutor pe o perioadă nedeterminată, până la rezolvarea propriilor situaţii casnice, ori până dorește plecarea în alt adăpost.

Piatra de temelie a centrului a fost pusă în data de 26 octombrie 2015, terenul fiind dăruit de către un preot, care a dorit să-și păstreze anonimatul, iar construcția a fost realizată cu ajutorul preoților și al credincioșilor.

Cele 13 camere tip garsonieră, dotate cu baie proprie, pot adăposti 13 mame cu copii. Acestea beneficiază și de două saloane-living, bucătărie, sală de mese, beci și două terase.

Centrul se află în localitatea Târgușor, lângă gară, în apropierea mănăstirilor Sf. Ioan Casian și Sf. Mc. Efrem cel Nou.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*