Rezervația „Dunele Marine de la Agigea” găzduiește toate cele cinci specii de călugărițe cunoscute în România

Hierodula tenuidentata. Foto: Pintilioaie Alexandru

Aria naturală protejată Dunele Marine de la Agigea, datorită poziționării geografice și habitatelor propice, este singura zonă din România care găzduiește toate cele cinci specii de călugărițe cunoscute în acest moment în România: Mantis religiosa, Hierodula tenuidentata, Empusa fasciata, Ameles heldreichii și Iris oratoria.

Călugărițele sunt insecte cunoscute publicului larg prin dimensiunile relativ mari și aspectul general caracteristic, dar mai ales datorită unui detaliu legat de comportamentul acestora: în timpul împerecherii sau imediat după, femela consumă masculul pentru a-și asigura o cantitate suficientă de proteine necesară pentru depunerea unei ponte cât mai viguroase. Dar acest eveniment, mai puțin fericit pentru mascul, nu se întâmplă întotdeauna, astfel, dacă femela este sătulă în momentul împerecherii, masculul are șanse mari să supraviețuiască.

Călugărițele sunt insecte prădătoare, hrănindu-se cu alte specii de insecte, ajutând astfel la reglarea numărului acestora și le ține la un nivel optim pentru o bună funcționare a ecosistemului. Fiind insecte prădătoare, acestea sunt privite și ca indicatori ai biodiversității, deoarece au nevoie de populații sănătoase ale altor specii pentru a se putea hrăni și supraviețui. Prin urmare, prezența lor ne indică un mediu sănătos, cu o biodiversitate bogată. Pe de altă parte, călugărițele la rândul lor, sunt o sursă de hrană importantă atât pentru specii de mamifere insectivore, cât și pentru păsări, multe dintre acestea fiind protejate de lege. Concluzionând, prezența călugărițelor într-o anumită zonă contribuie la o mai bună funcționare a ecosistemului din zona respectivă.

Ca majoritatea insectelor, și speciile de călugărițe sunt amenințate cu dispariția. Cele mai importante amenințări sunt folosirea insecticidelor și distrugerea habitatelor. Aici intră și incendierea pajiștilor primăvara, un obicei care din păcate este încă foarte răspândit în România, deși este ilegal.

Dintre cele cinci specii prezente în România, care se găsesc și în Aria naturală protejată Dunele Marine de la Agigea, o menționăm prima pe Mantis religiosa, care este specia cea mai comună din țara noastră și cu o răspândire mai amplă, fiind prezentă în majoritatea zonelor din țară. Este de obicei verde, dar poate avea și diferite nuanțe de cafeniu, această varietate coloristică ajutând-o să se camufleze mai bine în habitatul în care trăiește. Urmează specia Hierodula tenuidentata, identificată în țară și în cadrul rezervației Dunele Marine de la Agigea pentru prima dată în anul 2019, și cea mai mare din România. Este o specie de origine asiatică, dar în ultimii ani, cu ajutorul involuntar al omului (prin transportul de mărfuri), a ajuns în Europa unde acum are populații stabile în mai multe țări. În România, momentan, se cunoaște că este doar în zona de litoral a Marii Negre și în județele Timiș, Ialomița, Călărași și Ilfov. În București a ajuns o specie relativ frecventă, fiind deseori întâlnită pe stradă sau în parcuri. Se recunoaște ușor după prezența a 2 pete mici albe pe aripi. Urmează încă o specie de mari dimensiuni, Empusa fasciata, specie care se întâlnește doar în sudul țării, preferând habitatele mai calde și mai uscate. Este probabil cea mai frumoasă specie de călugăriță de la noi și cea mai ușor de recunoscut, prezentând pe cap o formațiune asemănătoare unui coif, caracteristică. Ameles heldreichii este o specie care, la fel ca Empusa fasciata, se întâlnește doar în zone din sudul țării. Interesant la această specie este că femela are aripi rudimentare, nefuncționale, doar masculul fiind capabil de zbor. Ultima specie este Iris oratoria, de origine mediteraneeană, care în ultimii ani, datorită schimbărilor climatice și ajutată involuntar de om, a început să avanseze spre nordul Europei, în România fiind semnalată pentru prima dată în anul 2017 în județele Alba, Vrancea și Călărași. De când a fost descoperită și până în 2022, specia nu a mai fost semnalată în România, când un exemplar mascul a fost identificat în interiorul rezervației Dunele Marine de la Agigea de către echipa de implementare a proiectului. Încă nu este clar dacă specia are populații viabile în România, dat fiind numărul mic de exemplare identificate până acum pe teritoriul țării și prezența acestora în zone urbanizate.

Rezervația Dunele Marine de la Agigea este o insulă de natură înconjurată de zone industriale, terenuri agricole și localități, ce conservă habitatul de dune marine existent în lungul litoralului nostru acum mai bine de 100 de ani. Această rezervație și-a primit recunoașterea oficială în 1939, chiar dacă primul perimetru a fost îngrădit de Prof. Dr. Ioan Borcea încă din 1928. Rezervația este importantă pentru vegetația de dune de nisip, găzduind specii de plante extrem de rare și în unele cazuri chiar unice în țara noastră. Chiar dacă are doar 10.55 ha, acest crâmpei de natură adăpostește un număr mare de specii de plante și animale, contribuind astfel la protejarea biodiversității din România. Prezența celor 5 specii de călugărițe este o dovadă a faptului că astfel de petice de natură sunt extrem de importante pentru a conserva biodiversitatea.

Rezervația Dunele Marine de la Agigea poate fi vizitată zilnic între orele 08.00 – 18.00.

Aria naturală protejată Dunele Marine de la Agigea se află în incinta Stațiunii biologice marine „Prof. Dr. Ioan Borcea”, care aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Începând cu luna aprilie 2022, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate împreună cu UAIC implementează proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0073 Dunele marine de la Agigea și a ariei naturale protejate de interes național Dunele Marine de la Agigea”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2021. Proiectul își propune implementarea măsurilor de conservare activă identificate în cadrul elaborării Planului de Management al ariei naturale protejate Dunele Marine de la Agigea. Statutul ariei naturale protejate depinde în foarte mare măsură de punerea imediată în aplicare a măsurilor de conservare întrucât acest sit a fost afectat în decursul timpului de mai multe lucrări de infrastructură (construirea Portului Constanța, sistemul de apărare din al II-lea Război Mondial). De asemenea, având în vedere locația sa centrală, în rândul stațiunilor turistice de la Marea Neagră, proiectul își propune și elaborarea unei strategii de educare a publicului larg, care să se concretizeze într-un punct de informare cu privire la structura, funcționarea și importanța ecosistemelor litorale de la Marea Neagră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*