Rețeta simplă pentru a deveni vedetă pe 1 mai: ieși în evidență, nu contează cum

Cu chiu cu vai, brăileanul a reușit să își scoată SUV-ul din mare. FOTO Ctnews.ro

Dacă vii pe litoral de 1 mai și nu ieși în evidență, ai venit degeaba, pare să fie motto-ul multora dintre cei aflați la mare în aceste zile. Dacă nu au zeci de mii de euro să îi cheltuie pe o șampanie într-un club cu multe fițe, atunci încearcă variante mai puțin costisitoare. Asta până intră în atenția oamenilor legii.

În sudul litoralului unde nu există cluburi în care să te faci remarcat așa ca în nordul stațiunii Mamaia, un brăilean a încercat o schemă și chiar s-a remarcat în toată țara și chiar și poliția l-a remarcat. A intrat cu un BMW X5 pe plajă și în mare, dorind probabil să impresioneze audiența. Numai că nici tracțiunea 4 x 4 nu l-a ajutat să iasă din mare. Doar cu un efort susținut al celor de pe plajă a reușit să își scoată mașina din apă. Poliția îl caută acum pentru a-i înmâna un proces verbal al sancțiunii, care, potrivit prevederilor legale, este între 10.000 – 20.000 de lei.

Un alt posesor de BMW, un tânăr de 26 de ani din Călărași a devenit vedetă după ce a fost depistat în trafic, pe DN 39, în zona localității Eforie Nord, conducând beat. Ceea ce le-a atras atenție polițiștilor a fost faptul că la roata dreapta față nu mai avea cauciuc, iar janta era distrusă. Când a fost tras pe dreapta, le-a spus senin oamenilor legii că este în căutarea unei vulcanizări. Când l-au testat cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că individul avea 0,61 mg/l, alcool pur în aerul respirat. Pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*